La toate stelele pe care le-am văzut până acum.
Cele de ziuă, de după amiază și cele din trecut.
Promit,
Și n-am să uit
Nu de data asta, în nici un fel nu mai scriu pastel
Și nu vreau sa ascult bocete și strigăte de frunze,
Atunci când cad, că-s uscate și n-au altceva de făcut.
A muri,
Cunosc deja cum se simte
De ce mă simt în galaxia purelor cuvinte?
De ce nu știu a rosti așa cum vreau?
Ca să îți spun, și să descopăr mai aproape cine ești tu.
Vara mea e o toamnă care îmi șochează pielea brusc
Și pasul e mai greu când zic salut
De ce nu pot în capul tau să rămân o zi?
Sau cum se spune: 23 ore și un minut.
O carte a viselor mele se cheamă infinit,
Doar dacă înghețul nu ma ajunge de picioare și mă trage
Ai venit?
Acoperă-mă că mi-e frig,
Cu un cuvânt
Numit dragoste.
Dar lasă-mă să-ți mai zic și gura să o deschid chiar dacă te uiți la mine și nu vezi,
Mută să fiu,
În ochi să îmi scrii și să te simt.
Cunoști ce copac te descrie,
Care te înțelege și ce avalanșă e în capul meu acum?
Cunosc galben e o rabdare pe care o învăț
Și o pășesc ca să mai rabde până atunci.
Mă îngheț în cele ce simt
Și vreau să vorbim orele zilei ca pe pietricele în râul cu vină,
Eu vreau sa vină
Zâmbetul tău în vizită la mine
Și să mai stea puțin
La hodină
Ca să nu plângă și să nu tune cu struni și o duzină
De lacrimi
Eu sunt artificial pe practic,
Și n-ai să mă înțelegi din prima
Și mă gândesc că solitar sunt făcută pentru
M-ai accepta cu tot cu negru?
Ești gata de imperfecțiuni și gropi?
Mi-e sete, da, și știu că mor.
Din asta mănânc pentru cină, alint, stau în lumină
Cântă-mi, strigă după mine!
Și apoi taci.
Să tacem amândouă ca două furnici care se ascund sub rouă
Să fim pământ compostat intenționat,
Să zacem în liniștea pe care am strâns-o la vrac.
Toata eternitatea o aduc pentru mulțime,
Pentru tine
Și mă rotesc în vara tuturor anotimpurilor mele.
Sunt curioasă pădurilor în care scriu,
O sa ma găsești dacă mă ascund într-un pustiu?
Mă așez să plâng de milă,
Totuși de ce farmeci frunza din lumea vecină
„Cine ești?”, întreb pe stradă de parcă înca nu știu despre mine cine sunt.
Mă redefinesc prin ale tale cuvinte
Scrie-mă așa cum vezi, din înauntr-.
Sunt balta gri din care noi privim stele și ne rupem de vii
Ca ramurelele.
Te asociez cu metaforele din care albul lor mă farmecă, mă tulbură,
Ai vrea să fii un răsărit albastru sângeriu și să ieși dimineața cu mine?
Eu sa fiu o ramură de gutui și tu repede să fii
Să fim
De parcă mulți au spus că nu o sa iasă
Căldura azi, și mâine gutuia regească,
Eu albastru scald valurile
Azi nu sunt valuri obișnuite
Eu sunt o ramură mică
Din ramura copacului veșnică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu