Noi ardem

Suntem extratereștrii
De ce? întreb eu curioasă.
Dacă am fi tereștri, am ști că pășim pe ani de plastic
Care mor în pământ drastic.

Suntem extratereștrii, frankly speaking.
Dacă am fi pe țărână
Am ști că morcovul, păpușoiul nu mai iese.
Nu avem ploi stelare ca să le ude,
Nu avem superputeri.
STOP
Cred că am scris ceva greșit!
Rescriu:
„Avem superputeri, și anume acelea de a REFUZA, CONȘTIENTIZA ȘI ACȚIONA”

Eu sunt o minte, mă rezum la avalanșa emoțională,
„Sunt bine”
E un lucru care-l spui la oameni
cărora nu le pasă de emoțiile proprii.

Dar planeta nu e bine,
Un nene fumează în dvor, pustiită mă prăvăl peste abis.
Strig: Am nevoie de ajutor.

Torbițe eco, haine necumpărate, consumerism,
Toate pentru mine
GATA, nu mai încape.

Planeta mea interioară explodează
Și externul o va face curând,
Mă cred o fabrică neagră
Și merg nepăsătoare în rândul de la $aufland.

Urmele pașilor mei sunt adânci
și negre,
Nu de la humus, ci de la stele
Au căzut Perseidele, nici nu le-am văzut
Eram aruncată în cel mai profund
somn
Cu o foame de lup.

Conștientizare, vreau să vorbesc că am lucruri pe care nu le folosesc
Nu vreau să fiu o consumatoare
O agresoare
Cineva rău
Salvare.

Avem puține resurse,
Întrebarea e: externe sau interioare?
Paginile se scurg și plâng, eu știu foarte bine.
Vorbesc cu oamenii cum mă înăduș în fum
E toamnă, degrabă planeta e vară.


Cânt ceva în pădure
Se numește plânset,
Va fi groaznic la sfârșit.
Acum, Greta Thunberg e Greta Gerwig,

Iar eu sunt un firicel de iarbă
între vecini
Curând am să le zic
Că ardem.

Comentarii